Get Adobe Flash player

Autismul – sfaturi, exemple, terapii

 autor psih. Corina Neanu

Tot mai des auzim în jurul nostru vorbindu-se despre autism; suntem informaţi că tot mai mulţi copii sunt afectaţi de această tulburare, dar cum a apărut ea şi de ce auzim vorbindu-se despre ea acum mai mult decât în trecut? Multe persoane cred că autismul este o afecţiune care a apărut recent în rândul copiilor, dar oare este aşa?

Termenul de autism a fost utilizat încă din anul 1900 şi descria o stare des întâlnită în schizofrenie. Acest termen are rădăcinile în limba greacă: autos (sine) şi ismos (un sufix care desemnează o acţiune sau o stare), aşadar putem „traduce” autismul prin îndreptare spre sine, dar vom observa, în rândurile care urmează, că această stare este de fapt o absorbire de sine într-o asemenea măsură încât, uneori, mediul înconjurător nici nu poate fi perceput. Mai târziu, adică prin 1940 acest termen a fost folosit de un medic psihiatru american, Leo Kanner pentru a descrie o serie de tulburări emoţionale şi sociale ale copiilor. În aceeaşi perioadă un medic pediatru austriac, Hans Asperger a realizat o descriere similară cu a lui Kanner pentru copiii care erau neîndemânaci, cu o capacitate scăzută de a comunica şi lipsiţi de empatie.

În prezent tulburarea Asperger şi tulburarea autistă (descrisă de Kanner) sunt două afecţiuni distincte. În acest articol vom discuta despre tulburarea autistă, iar în viitor vom aborda şi tulburarea Asperger.

Aşadar, copiii afectaţi de autism au un mod diferit de a interpreta lumea înconjurătoare: le este greu să dea un sens unui zâmbet sau unei încruntări, nu înţeleg de ce ceilalţi îi ating atunci când îi spun „ce simpatic eşti!”. Ei interpretează greşit aceste mesaje, şi se comportă în maniera în care au înţeles, prin urmare au comportamente pe care noi le considerăm ciudate.

Aceşti copii învaţă mai târziu să vorbească şi chiar dacă vorbesc o fac într-o manieră diferită de noi. Ce răspundeţi dacă cineva vă întreabă „Ce mai faci?”. Un copil afectat de autism (dacă vorbeşte) va răspunde, cel mai probabil: „Ce mai faci?”. În general, ei nu vorbesc la persoana întâi despre ei şi atunci când le este foame sau sete spun: „Ţi-e foame?” sau „Ţi-e sete?”. De asemenea, ei nu reuşesc să susţină prin gesturi sau prin mimică ceea ce comunică; atunci când suntem furioşi, avem o anumită gestică şi mimică, iar când suntem bucuroşi folosim alta, dar copiii autişti nu reuşesc nici să interpreteze acest limbaj nonverbal şi nici să îl imite în mod corespunzător.

Este necesar să precizăm faptul că nu orice copil care nu vorbeşte este autist. Pentru a diagnostica o tulburare autistă sunt necesare o serie de investigaţii realizate de o echipă de specialişti. Este important să discutaţi cu medicul de familie dacă observaţi că fetiţa sau băieţelul dumneavoastră nu vorbeşte.

Un alt lucru de care are nevoie un astfel de copil este rutina: el a învăţat că pentru a ajunge la grădiniţă trebuie să meargă spre dreapta după ce iese din casă, dar dacă mama vrea să îi cumpere un corn de la patiserie (care este spre stânga) va întâmpina dificultăţi. Copilul devine agitat, plânge, ţipă, dar dacă această situaţie se repetă copilul va învăţa că înainte de a merge la grădiniţă se opreşte la patiserie şi atunci oprirea zilnică la patiserie va fi necesară. Rutina şi ritualurile sunt lucruri foarte importante pentru un copil afectat de autism, iar când am înţeles acest lucru putem înţelege şi faptul că surpriza nu este ceva de care ei se bucură. Deschiderea cadoului de la Moş Nicolae sau de la Moş Crăciun nu reprezintă neapărat o bucurie pentru ei. Pentru a evita surprinderea copilului autist unii părinţi le oferă acelaşi cadou în fiecare an, nu pentru că nu îi iubesc, ci pentru că au înţeles cât de importantă este rutina pentru copilul lor.

Exemplele oferite mai sus nu se aplică tuturor copiilor diagnosticaţi cu tulburare autistă, fiecare copil este unic şi de aceea intervenţia trebuie realizată individual. În acest sens există mai multe forme de terapie. Cea mai cunoscută în România este terapia ABA (Applied Behavior Analysis) care îşi propune să modifice comportamentele inadecvate şi să le încurajeze pe cele adecvate. Alte tipuri de terapie sunt PECS (Picture Exchange Communication System) sau TEACCH (Treatment and Education of Autistic and Communication related handicapped Children). Scopul oricărei forme de terapie pentru autism este de a-l înţelege pe copil şi de a-l ajuta să se adapteze cât mai bine la mediu. În prezent nu există un medicament pentru a trata autismul, totuşi în unele situaţii anumite medicamente recomandate de către medicul specializat în neuropsihiatria pediatrică pot îmbunătăţi starea copilului.

poți vedea recenzii și evaluări ale cabinetului la adresele de mai jos:

      

www.000webhost.com